pe strada 9, din titu, trece ea cu părul în flăcări
ar părea ca poate călca pe ape, atât de duios îi e mersul
nu există explozii, ci doar o sfânta mare tandrețe
în felul în care ea rătăcește de pe un trotuar pe altul,
ușor amețită de seara aceasta care ar putea să lăcrimeze subțire, din degete și trestii

draga de ea, uite-o cât de moale pășește și atât de frumoasă
că ar urma să înfioare vitrinele
și streșinile toate, în urma ei, ar putea să se bucure sec, de parc-ar veni ploaia

ea e femeia care tulbură luciul ferestrei
și-n fața căreia fac plecăciuni adânci, direct din memorie,
acolo unde stau și număr scrumul dintre o așteptare și alta
o, da, o iubesc cu toate aripile
și-aș putea să-i susur povești despre rujuri și măști,
despre poșete și aer, cât mai mult aer,
tot atât cât respiră îngerii, atunci când fac dragoste
direct din rugi
și din aure

cu părul în flăcări trece ea puțin amețită
în vreme ce, în spatele ei, pășesc și eu ținându-i umbra de mână
suflete, cum aș putea împăca ziua de azi cu ziua de mâine
când urmează o noapte tot la fel de lungă
precum trenurile de marfă din gările părăsite

această oră care se scurge alb și sărat
ca apele calcaroase
e doar un umăr care așteaptă să fie îmbrățișat cât mai aproape de cer
numai tu, ușor dulce și atât de preocupată
te-ai oprit dincolo de magazinul de marochinărie,
cât să-ți potrivești o șuviță rebelă
ca un ied scăpat în mărăcinișuri

pe strada 9, din titu,
draga de ea, atât de încet se scurge de parcă urmează să tacă
începând de la coapse și sâni