De picuri obligat,
Cățelul meu, stresat
Îmi cere, insistent
În living să-l accept.


Dintâi, n-a reușit.
S-a pus el pe...privit
Cu gene lungi și șarm,
Doar-doar mă-nmoi, mă sfarm,


De milă sau de drag,
În cameră să-l bag.
Mai stau, nu mă grăbesc;
Pe geam la el privesc


Cu-n colț de ochi, pieziș,
Privindu-l pe furiș.
Aștept. Pândește el,
Oftând cu chip de...miel,


Foidu-se ca-n joc,
Să nu îmi stea pe loc,
Atenție să-i dau,
Să-l chem, să nu mai stau!


Atunci, cu zâmbet larg,
Cu leagăn de catarg
Mă duc spre el, zicând:
Avem același gâng,


Priviri, idei, mai zic,
Dar dac-o fac, iar pic
De slab stăpân ce sunt,
Cu inimă de unt...


Te las în casă, hai,
Unde stau eu, nu stai,
Adică pe colțar...
Hai, intră așadar!


Cu ploaie, fără ea,
Cățelul tot intra,
Că tot așa sunt eu,
Miloasă, mai mereu,


Dar și el, cum v-am spus,
E drăgălaș nespus,
Așa că amândoi,
Ne vom feri de ploi.