Lasă-mă cum sunt
trecător peste opreliști,
un vântură lume care vântului
nu-i întoarce spatele.

În fiecare zi de sună cineva,
tu ești femeia pe care o aud
o găsesc în gând
strălucind.

Atunci știu,
când mor câte puțin,
arzi ca o lumânare la icoană
și-mi mângâi aerul.

Când mă scol,
îmi pui un surâs în oglindă,
mi se absorb grijile
și dimineața se revarsă-n orbite
zâmbind.