Iubito, s-a făcut târziu...
Să fie trei sau patru-n noapte
Încă nu dorm încerc să-ți scriu,
Când ploaia-n geam cuminte-mi bate.

Ce greu cuvintele-mi găsesc
Și ce deșert se-ntinde-n mine!
Aud doar stropii ce-mi șoptesc:
"Să n-o aștepți, că nu mai vine!"

De ești aici, dacă mă vezi,
Să nu-ți faci griji că plâng. Îmi trece
Mi-e frig. Nu-ți vine greu să crezi,
În mai, o noapte-atât de rece?

Când ai plecat, minunea mea?
E anul, luna viitoare,
Ar fi fost mâine ziua ta,
Þi-aș fi adus în dar o floare

Cumva, așa ar fi frumos
Să-ți spun "Mulți ani și sănătate",
Dar n-aș părea caraghios,
Când tu respiri eternitate?

Două-trei gânduri, greu le-adun
Din hăul ce se cască-n mine
Ca pe hârtie să le pun
Să-ți scriu ce greu mi-e fără tine.

La urma urmei de ce-ți scriu?
La tine poșta nu ajunge...
E doar un truc de biet puriu,
Să-mpac o inimă ce plânge.

ÃŽn viforul din mintea mea,
Ce bine-ar prinde-o vorbă bună!
Acum, când inima mi-e grea,
Dar n-are cine să-mi mai spună

Sătul de vorbe rele sunt
Și-ncerc să nu le iau în seamă
Chiar dac-acum sunt la pământ,
Tot am să mă ridic, n-ai teamă!

Și ciob cu ciob am să adun
Din tot ce-a mai rămas din mine,
Din tine-am să mă recompun,
Voi fi puternic pentru tine.

Demn voi trăi, nu-ngenunchiat
Și cu conștiința împăcată,
Voi fi din nou acel bărbat,
Pe care l-ai iubit odată.

Și inima mi-o voi păstra
Curată și mai luminoasă,
Pentru că tu trăiesti în ea,
Acolo ți-am zidit o casă.

Închei acuma, vrând-nevrând
Căci somnul mă cam biruiește
Am să-ți mai scriu din când în când,
Dac-acest truc mă liniștește.

Aproape două coli ți-am scris,
Spunându-ți gândurile mele...
Scrisoare către paradis,
Rătăcitoare printre stele.

Câteva lacrimi mi-au căzut
Și au întins puțin cerneala
Iubito, iarta-mă, n-am vrut
De vină e doar oboseala.

Încă mai plânge-al nopții cer,
Doi stropi de ploaie cad pe-o floare
Ca două stele în eter,
Ca două lacrimi pe-o scrisoare.