Stau aplecată pe vine
pe buza crapata a unei genuni violet.

Violet ca un strigăt,
Violet ca o moarte,
Violet ca ceașca din care ți-ai sorbit cafeaua
în așteptarea teatrală
a unor adverbe de mod.

Sub privirea mea,
Violetul respiră șuierat și simetric
și inima genunii pulsează ploi violet
prin măruntaie,
prin hrube,
prin goluri de stâncă,
prin resturi sparte himeric
de-ngemănarea măiastră a unui Noi violet.

Gleznele-mi dor-
Dor gleznele
când stai mult aplecată pe vine
pe buza crapata a unei genuni violet.
Și tâmplele,
și umerii,
si-arătătorul,
și buza de sus uitată-n mirare
dor, tremură, plouă iertarea
unui ecou de genună
și-a unui zbor violet.

Inertă-fără puterea unui pas înapoi-
cad în genunchi.
Mi-s genunchii zdrobiți
de buza crăpată a unei genuni violet.