existența mea întâmplătoare nu mă presupune liber
chiar dacă mulți oameni au murit
cu iluzia zidită-n așteptare
și numai teama îi ține pe urmași în picioare
până la epuizarea speranței

moartea nu este dușmanul omului
mai dureroase sunt modul cum te împuținezi
și lipsa de mișcare prin care te smulge
tulburătoarea neputință

dar mă liniștesc arborii
care se uscă ram cu ram în fiecare an
în brațele soarelui
până nu mai înverzește nici o frunză
rămân îngropați în anotimpuri
până cad răpuși sub zăpezi


nu știu un alt motiv
care să mă restituie naturii
doar libertatea de a-mi fura zilele
să nu rămân cu păcatul

de a mi le fi luat singur!