nu nu era o întrecere
era un tabiet
văzut din două unghiuri
când deshiderea compasului se lărgea
credeam mai tare în indulgență
și întotdeauna
iarba era mai verde de partea sa

dacă orizontul s-ar fi terminat
în prima treaptă a cerului
m-aș fi rugat de dumnezeu să-mi lase
deschisă ușa raiului
aș fi intrat pe ea ca unică evă
oprindu-mă lângă pomul cunoșterii
aș fi luat-o de la-nceput
iertându-mă anticipat
pentru lipsa mea de experiență

dar cum am spus
nu este o întrecere
las de la mine ce e neînțeles
printre arbori pășesc privind în ochi
lucrurile frumoase și chiar dacă nu-mi strecori
acel zâmbet tot voi ști că nimeni dar nimeni
nu-mi va lua locul în sufletul tău
indiferent din ce unghi te-ar privi

6 mai 2012