In esesul sau "Miturile descompunerii" domnul Răzvan Drăgoi încearcă să ne convingă că cele trei bibli care stau la temelia Poporului Român ar avea în ele un element de putrefacție care ar face ca acest popor carpatino-ales să miroase mai diferit decât alte popoare. După adânci studii istorico-filozofice asupra celor trei capodopere am ajuns la concluzia că ele sunt mituri nu ale descompunerii si ale compunerii Poporului Roman. Voi lua rând pe rând tezele domnului Drăgoi cărora le voi contrapune rezultatele cercetărilor mele.

a) Miorita
Domnul Drăgoi susține că păstorul descis de balada Miorița ca victimă era un slăbănog care s-a lăsat ucis cu bună știință de alți doi ciobani criminali. Nu cred că li se poate aduce o judecată mai nedreaptă celor doi supraviețuitori ai baladei:

de judecăm analitic
dacă nu-l găbjeau cei doi
pe ciobanul plin de oi
n-aveam "Spațiul Mioritic"

b)Sburătorul

Domnul Drăgoi bagă vină Sburătorului lui Eliade că a cedat prea ușor lupta cu Catălin al lui Eminescu fără să țină cont că ultimile cercetări genetice arată clar că învingătorul a avut dreptate:

Sburătoru'-a fost divin
dar la fete să-l întreacă
n-avea cum pe Cătălin
fiindcă n-avea vână dacă

c) Mesterul Manole

Domnul Dragoi il acuză pe Meșterul Manole că nu a lățit zidurile mânăstirii atunci când a văzut că ele se dărâmă uitând că în acele vremuri materialele de construcții erau de o sută de ori mai scumpe ca în zilele noastre. Domnului Drăgoi îi scapă complet genialitatea de inventator a marelui Manole care pe zi ce trece câștigă tot mai mulți adepți:

soți încornorați, dar vrednici,
soațele-și zidesc ardent
și azi dar nu în biserici
ci-n garaje, cu ciment