m-am retras
într-o liniște perfectă
și numai dependența de acest infinit
care-mi curge indescifrabil prin sânge
reușește să-mi încline puțin ordinea

în rest nici ruperea de nori
izbind în geamuri alte impresii
nu stăvilește împietrirea de granit
penetrând-o cu vreo slăbiciune

dar s-a întâmplat ca azi
inima cu formă invariabilă
să se oprească o clipă la atingerea ta
ca și cum degetele tale i-ar fi ciupit corzile
intonându-i oda bucuriei

poate a fost îndeajuns
că am aruncat îndoielile una câte una
iar ceea ce-mi reamintesc tace sub
scutul puterilor mele


2 mai 2012