el purta în zâmbet
un păianjen
îl hrănea cu priviri speriate cu saluturi oblice
nu înțeleg de ce a ieșit din casă așa târziu
pe stradă câinii împărțeau intersecția
neonul pâlpâia cuminte semn
de trecere grea pe cealaltă parte
cât de grăbite ieșeau vocile prin ușa deschisă a berăriei
se împerecheau câte două trei
puneau la cale
arii în cinstea unei zile imperfecte

el a frânt luna într-un rictus
a înecat-o liniștit
fâșii din chipul lui se mai găsesc și astăzi în bazare

a doua zi ea
în colțul gurii o scobitoare
cu mâinile goale vopsește ferestrele în alb