„Pe aici… pe aici… În ghetouri…”

Încă răsună ecoul strigătului
celor care și-au înfipt lăncile
în lespedea sufletului,
într-un dans de foc și cenușă.

Lacrimile ruginesc armurile,
iar ochii devin orbi,
neputincioși să mai vadă
verdele care țâșnește
de sub zăpada înflorită,
cum speranța tremură
pe urmele eroului,
mușcată de tăcerea istoriei.

Cine poate dezlega misterul peșterii
în care o liră obosită
prefăcea în stânci câinii vânătorului?

Și totuși, în fiecare freamăt,
în fiecare răsuflare de vânt,
renaște —
o umbră care luminează trecutul,
un glas care sfidează uitarea.