vezi tu
albastrul ăsta mi s-a lipit de memorie
și toată tresărirea ta terestră
o strâng într-o cobiliță ce-o car pe umeri
ca zeul ce-și duce cu sine chipul luminii

norii s-au topit de mult în mine
pașii lor se suprapun cu mersul tău legănat
alergând prin ploaie să atingă
clipa fericirii

printre îndrăgostiți pășesc
smulgându-le câteva șuvițe de dragoste
le-mbălsămez apoi cu dorul și cuvintele tale
înșirându-le pe cel mai lung pod plutitor

de astăzi voi adormi cu capul
peste toate întrebările tale și-n jurul ochilor
voi păstra amintirea ultimului nostru sărut
să-mi pară neschimbată dimineața
când lumea ține în mâini poezie

24 aprilie 2012