Cum apa ochilor brăzdează fața
În miezul unei clipe de tristețe
Oricât ar fi și stelele istețe
Tot mor spunându-ți "bună dimineața!"

Și lacrima miroase-a bătrânețe
Cum aștrilor li se gătează ața
Dar Timpul își urmează-n fire viața,
Flăcăi pe câmpuri strâng în stog fânețe.

Nu face dacă plângi ori cânți întruna
Căci toate-s ale Raiului redute
Și după zi pe cer se-arată luna.

Ce ai avut și-apoi au fost pierdute
Sunt numai soră bună cu minciuna.
Nu pierde vremea-n nemurire du-te.