pentru toată lumea, mâine va fi o zi mare.
pentru mine va fi o zi mică.
mă voi trezi mai târziu cu trei ceasuri,
îmi voi pune costumul, cravata, pantofii,
dar numai pentru că așa se cuvine
într-o asemenea zi mare.

nu, n-am să ies și nici n-o să mă arăt
pe stradă așa cum o vor face toți.
o să stau îmbrăcat două ore în baie,
o să fumez mai multe țigări pe balcon
și o să-mi tot repet că nenorocul meu
nu-i altceva decât norocul altora.

pe urmă voi da jos hainele de sărbătoare,
mă voi dezrobi din cămașa prea strâmtă la gât
și voi reîncepe să beau pe ascuns,
cum o făceam la paisprezece ani.

firește, cum o să fiu foarte singur,
nimeni n-are să mă deranjeze.
voi face sălbatice curse dintr-o cameră-n alta,
tremurând de frică să nu greșesc pașii,
voi afla de ce nefericirea
la mine se-ntărește ca cimentul,

apoi, după atâta alergătură, se va face
nouă seara, da, și voi lua
un pumn de somnifere, să scurtez
ziua asta care oricum a fost cea mai lungă,

deși m-am trezit atât de târziu,
deși mă culc atât de devreme.