raza mi-ar biciui gândul vinovat

Mi-e frică să încrucișez mâinile protector la piept,
unde a rămas mirosul șoaptei
Dincolo de geam
îi mai simt tumultul, privirea încordată

Merg desculță până la colțul casei,
privind cu jind drumul care urcă șerpuind,
precum fumul unui foc mocnit
Pletele îmi biciuiesc obrazul arămiu
Ating cu palma
secunde împietrite pe frunze însingurate,
neștiind că în esență stă veșnicia,
în ploi mărunte de păcat

De ce atingi odăile noroioase
și îmi spulberi doar o margine de gheață din vene?

Încărunțesc

Miza este intodeauna mai mare
decât un vas de lut
spart…