Nicicum se-ntinde semnul unui Pește
În pragul casei ce e blestemată
Chiar de în societate e stimată
Nemântuire ține-n sân șerpește.

Purtând în ușa veche-o nestemată
Stăpânu-i orb că nimeni nu-l iubește
Și Timpu-și cere dreptul, de-l albește
În păr și-n inima lui în-ciudată.

Și are un fecior; pe urme-i calcă,
Nici că se poate-abține la bătăi
Și regulile din străbuni le-ncalcă,

Dar parcă simte-a cordului bătăi
Chiar încă de îi arde de o halcă
Hristoase, de privește-n ochii Tăi.