soarele vostru nu frige suficient
așa că prefer să rămân un munte care se învârte alături de ceilalți derviși
cu nori venind spre mine ca niște centauri

las să vă crească vouă mărăcini pe pleoape să pritociți serafimi
să vă dresați câinii din canini să beți rugina din fierării

aici la ultimul etaj al liniștii cu privirea lipsită de orice sobor învăț
să înfrunt armata de ziduri învăț
numele de botez al fiecărui tăiș de armă învăț

să-mi prelungesc linia vieții cu lama unui cuțit
ce-l țin într-o cutie de sub creier

mi-a spus un cosaș ce mi-a trecut prin piept
că în finalul de granit doar flashurile vor mai pluti pe sânge
: zâmbetul degetelor fugărind argint pe sânii ei
nopțile alea când ploua cu ochi în cameră
cearceaful ce se scurgea odată cu apa de la duș

inima cu holurile lungi prin care treceau trenuri chiar și pe tavan

viața este un căcat cu multe uși dragii pământului
în sălile cinematografelor ies viermii din pânză umflați de lumină
și cad cu zgomot de monede

/să-i aplaudăm ironic cu oasele pe deasupra hainelor
să-i/

da
mănânc pâinea de pe buzele frunzelor de toamnă
și
am grijă de mortul ce sforăie lângă somnul meu
de trupul lui care fulgeră fără oprire
îi picur în ureche portocala în care doarme iubita cu plete lungi
ce au ajuns din urmă copila vie din fotografiile alb-negru