Nu-mi pasă cât de-adâncă e vâltoarea
Care m-atrage și-n care mă afund,
De sunt acum poetul muribund
Când Moartea își începe vânătoarea.
.
Ce taină-n ceața minții eu ascund:
Gând josnic uit și simulez candoarea
Când pure voci își urcă-n cer rumoarea
Ca nuferii zbucniți din mâl fecund.

Durerea urlă în mine a morțiu
Și gheara-i rupe al coastelor zăplaz
Să scape din bolnavu-i Alcatraz.

Oh, suflete! de-ai fi tu veșnic viu,
La curți de vis, în vesel travestiu,
Să-ți cauți tihna ca râul la zăgaz.