de la 35 de ani, abia de la 35 de ani înmugurește femeia
sprâncenele ei devin rădăcini pentru o întreagă pădure
și un lac zâmbitor îi sunt ochii,
un lac cu ape verzui, ca o piele de șarpe
gura ei ar putea să-ți spună câte ceva despre puful piersicilor
căci atât de delicată îi este suflarea
și la fel de savuros îi este gustul

ar putea trece direct pe lângă tine, afișând un aer rece și calculat
suflete, cum trece femeia, însiropată și pârguită, și tu, păcătosul,
sorbi cu nesaț din țigară,
când numai privirea ei ar fi suficientă să te curețe de angoase

ar putea să-nfrunzească direct din brațe
precum caișii, când aerul devine elastic și nou
păsări calde ar coborî lin în părul ei roșiatic ca un asfințit tulburat de ploi,
tot ce-ți poate dărui e un alt echilibru, la fel de asurzitor
ca semnele făcute de nevăzători, scăpați pe linia de tramvai, după ce s-a schimat semaforul
sărutul ei poate fi purtat cu mândrie, dar discret,ca un ac de cravată,
și pe tălpi ar putea fi purtată dragostea ei, ca rănile, ca rănile
infanteriștilor, după mărșăluire

de la 35 de ani, tenul ei devine luminos și înalt ca o predică despre pocăință și împăcare
în vreme ce vine spre tine, cu capul plecat spre dreapta, ca sălciile amețite de soare
gândul ei poate colora strada într-un galben febril
și-n urmă lasă un praf, ca fondul de ten, atât de discret ca boarea arcuită prin lăstărișuri
uite-o cum trece, uite-o cum trece tulburând vitrinele magazinelor de marochinărie,
în vreme ce țigara arde și ridică-n tavan un fum cenușiu
ca linia de scrum a destinului

de la 35 de ani, abia de la 35 de ani
femeia trebuie purtată pe brațe, ca un trofeu
trebuie sărutată doar la încheietura palmelor
acolo unde ridurile sunt mai pregnante
numai ea știe, numai ea știe, suflete,
cum dimineața e cu adevărat un alt început
dintr-o viață mai veche și netrăită până la capăt