cerul își striga apelul de dimineață
ieșiseră la raport îngerii cu aripi sculptate în argilă arsă
cu foi tremurătoare la vânt prea ușoare
pentru poveri atât de grele
-când le-a fost sete doamne le-am dat ploaie destulă
acum digurile plâng de robie înaintând jalbă
de nemulțumire stârnind puhoaie de patimi
rostogolind la-ntâmplare numele tău
-când le-a fost foame doamne le-am dat hrană bogată
însă laboratoarele au îmbibat în rod mătrăgună
pălindu-le virtuțiile în calomnia e-urilor le-a rămas steril
cugetul mușinându-le prin foame aberantele himere
-când le-a fost somn doamne le-am dat visele
tot mai mulți visează cu ochii deschiși pluta aurie
să-i ducă la țărmul înalt seva măslinilor astăzi are
gust de otravă mor porumbeii pe maluri răspândind
în aer duhoare de mort
-când au fost neliniștiți doamne le-am dat pacea
niște mâini au străns în pumni slava luminii orbind-o
cu praf de pucioasă ochii lor lăcrimează de la arsura
focului orbiți înaintează prin fumul iluziilor la capătul
lor strângând în pumni același întuneric
singurul înger cu aripi sculptate în piatră a încheiat raportul
-eu am să le dau mâine doamne o casă de piatră
cu multe scări sub pământ acolo vor avea timp și lumină
să vadă tot nevăzutul de deasupra sclipind
cerul i-a ascultat răbdător deschizându-și larg porțile
răsunând ca un ecou prin ele nimic nu e destul și totul e puțin
apoi un fulger și-a trimis lumina pe pământ

1 februarie 2012