În urmă, trena iernii
Pământul îl dezgheață.
E ultima ei noapte,
Căci, mâine dimineață,

Sosește primăvara
Și câmpul dă în floare,
Iar sufletul se-ncântă
De-o nouă sărbătoare…

-Dar tu o să uiți iarna!
Se teme ghiocelul
Ce, sub omăt, de-o vreme,
Transpiră, mititelul.

Tu o să uiți de fulgul
Ce mie-mi dădu viață,
Fiindcă nu știi taina
Măreței flori de gheață!

Dar eu nu uit nimica,
Privesc numai, cuminte,
La floarea ce răsare
Din lacrima fierbinte,

La căpușoru-i dulce,
La scumpa lui sfială
Cu care își îndreaptă –
- Ce albă! - o petală…