Ai dăruit cuvinte mari
celor ce nu au înțeles,
Căutând astfel trupul
pentru pantoful pierdut
pe scena sufletului tău
în timpul dansului
dintre fericire și-mplinire.
Însoțit mi-e sufletul de speranță
când pășesc încet spre tine,
cu pași mici,
lăsând teama în urmă.
Am obosit
să mai pun întrebări,
croit mi-e drumul ce-l urmez
de destin.
Munți și prăpăstii
te-nalță spre cerul tău,
atins numai de visul
născut din tine.
Noi suntem stele,
călăuzele celor rătăciți.
Goi de timpuri
stropite de piedici
și oboseală,
îmbrăcăm prezentul
cu clipe de lumină
și dragoste neîntreruptă...