Clape tinere alunecă
Pe pereții inimii
Vibrânde ascultând cum că
Roy Todd cântă calmul
În mijlocul furtunii.

Un fior rătăcit încălzește coșul pieptului,
Dar picioarele sunt reci...
Căci stau umile, plângând în fața faptului
Că pe deasupra buzelor mele,
Buzele nu ai să-ți mai treci,

Nu prea curând!...
Și totuși ești în fiecare notă.
Te-așezi pe pieptul meu ce fremătând
Te cheamă spre a te odihni
Sub straja brațului meu, iubită.

Poate-ntr-o zi, privindu-ne în ochi,
Cu trupurile-mpreunate, vom plânge amândoi
Și vom zâmbi, știind că suferințele cele mai vechi
Ne pot atinge a sufletului aripă numai atunci
Când tu ești tu, și eu sunt eu, nu unul, amandoi.