Tănțica are har, are talent.
Iubitul ei, locotenent,
Chiar o iubea ca un nebun,
Dar ea râdea și bea tutun.

„De mă iubești așa cum spui,
Mi-ai cumpăra o casă-ntâi;
De foame, florile nu È›in!ˮ
ÃŽi zise ea cu glas sublim.

Sărmanul s-a îndatorat
Și casă cu balcon i-a luat
În centrul urbei, la șosea.
Ea bea tutun și nu-i păsa

Când el, la pat căzu bolnav.
Îi spuse doctorul că-i grav,
Că boala sa nu are leac.
Ea bea tutun cu basamac

Și își râdea de soarta lui
La fel ca-n zilele dintâi.
Trecu o noapte, două, trei
Și-l îngropară sub un tei,

În țintirimul militar,
Fără serviciu funerar.
Și nici nu-l plânse ea pe el
Că își găsi un colonel,

Un bătrânel cu șarm și bani.
Trăi și ăsta vreo doi ani,
Dar o trecu în testament,
Căci e femeie cu talent...

Ea bea tutun și bea rachiu
Pe undeva, nici nu mai știu...
Rămâne doar povestea ei,
Cea mai cu har între femei!