TãnÈ›ica are har, are talent.
Iubitul ei, locotenent,
Chiar o iubea ca un nebun,
Dar ea râdea și bea tutun.

„De mã iubeÈ™ti aÈ™a cum spui,
Mi-ai cumpãra o casã-ntâi;
De foame, florile nu È›in!ˮ
ÃŽi zise ea cu glas sublim.

Sãrmanul s-a îndatorat
Și casã cu balcon i-a luat
În centrul urbei, la șosea.
Ea bea tutun È™i nu-i pãsa

Când el, la pat cãzu bolnav.
ÃŽi spuse doctorul cã-i grav,
Cã boala sa nu are leac.
Ea bea tutun cu basamac

Și își râdea de soarta lui
La fel ca-n zilele dintâi.
Trecu o noapte, douã, trei
Și-l îngroparã sub un tei,

În țintirimul militar,
Fãrã serviciu funerar.
Și nici nu-l plânse ea pe el
Cã își gãsi un colonel,

Un bãtrânel cu È™arm È™i bani.
Trãi È™i ãsta vreo doi ani,
Dar o trecu în testament,
Cãci e femeie cu talent...

Ea bea tutun și bea rachiu
Pe undeva, nici nu mai știu...
Rãmâne doar povestea ei,
Cea mai cu har între femei!