După atâtea zbateri, și lipsuri, și nevoi
Având prezentu-n criză, trecutul în vacanță,
Când viitorul zace la coșul de gunoi,
Ne mai putem permite măcar doi lei speranță?

Printre atâtea lepre și-atâția ipocriți
Scuipați în față zilnic, tratați cu aroganță,
Certați că suntem leneși de niște parveniți,
Ne-a mai rămas și nouă măcar doi lei speranță?

După atâtea slujbe și case ce-am pierdut,
Cu lefuri ciopârțite, lipsiți de siguranță,
Vom mai găsi puterea s-o luăm de la-nceput,
Când tot ce ne rămâne e de doi lei speranță?

Stăpâni peste-ale noastre-s tot felul de străini
Ce repropun sclavia ca maximă uzanță
Când ca un rob la ocnă, muncești pe bani puțini
Cum mai găsești în suflet măcar doi lei speranță?

Când cei din fruntea țării, fățiș ne dușmănesc
Și doar în drum spre urne ne-acordă importanță,
În rest ne tolerează, scuzați că mai trăiesc,
Ne mai rămane-n suflet măcar doi lei speranță?

Deci hai să-nchidem ochii, destinul e prea crunt
Ne-a mai rămas visarea ca ultimă instanță,
Căci vise sunt destule, speranțe nu prea sunt
Poftiți, sunt prețuri bune, cam la doi lei speranță!