nu mai știu
pe unde să mă caut.
cărțile se strâng în ele, blând,
de fiecare dată când m-apropii,
ca o floare de regina nopții
eliberată din arcușul amiezii.

mi-e milă de toate-ntrebările mele,
văd cum se zbat și nu mă ajung,
cum încearcă să strige din ulciorul cuvântului
una cu pământul,
una cu uitarea

Doamne, fă-mă în limba ta pasăre
să-mi pot cânta mirarea și tăcerea
înfășurată-n adâncimea Ta
ca-ntr-un ecou
al binecuvântării.