stătea goală în mijlocul abisului
ea
femeia visurilor
femeia ce ne-a răscolit nouă bărbaților
nopțile

abisul era negru
dar nu întunecat un negru prin care
se putea vedea
un pat plin de copii
ce o priveau pe ea și deodată au început să strige
„țâțe țâțe”
ea îi privea iar sânii ei
ce altădată a ademenit mii de bărbați
curgeau precum tumoare
pubisul ei acoperit de un păr negru
nu mai arăta a sex
ci semăna cu un animal sălbatec

o luă la fugă
cel tare din fața celui slab
dar cel slab era mai numeros
părea mai puternic
și copiii se luă după ea țipând și mai tare
„țâțe țâțe”

„lapte lapte”

„mama mama”