(fiecare trăiește dacă-l întrebi și e poet într-o lume
pe care o numește lumea lui )

era așa într-o duminică
cum să vă spun - cu mult soare și mă bucuram
și sosise el cu lumea lui să mă întrebe dacă am terminat de rostuit zidurile lumii mele
oricum de la atâta lumină
de-abia îl zăream
îmi lăcrima până și osul feței
care zid și care lume
eu de când mă știu încep o construcție pornind de la fereste
deci nu am ziduri și nici lume
s-a mirat poet fiind
eu nu
mie nu-mi place mirarea eu mai bine bat un cui în aer și cânt la fereastra mea
așa sunt eu nu-mi dau ferestrele mele pe zidurile nimănui
odată mi-am făcut o scară înaltă să urc până la Dumnezeu
și el m-a văzut de sus dreaptă
dar eu chiar asta vroiam – să mă vadă
să-i mulțumesc personal că mi-a dat șansa să respir aerul Lui nu pereții poetului

și s-a întâmplat să orbesc
și era așa într-o duminică
cum să vă spun – aveam și eu lumea mea