înainte-mi puneam ceva gros pe umeri, ningea
conturul meu deodată alb
casele topite la atingere, bătrânii lihniți
bastonașele de zahăr din jurul lor trupul
glisând ca sub gheață

impulsul minciunii, deodată curată
ca și cum lumina asta galbenă s-ar aprinde brusc alltfel
la a patruzecea încercare
și primul om viu ar ateriza intact
prin pulberea neașezată a celui de dinainte

mai demult
când ieșeam din bolduri păstram forma aceea crispată
și obsesia pentru lucruri bufante
din care brațele și picioarele ieșeau atât de subțiri încât începea să facă sens
toată alergătura piticului din poveste
speriat de proprii papuci
venind mai pe urmă

ușa căzută a camerei de sus
și casa, și omul cuminte ce-și curăță pușca
cum își duce cățeaua puii de ceafă

nisipul e o mizerie fină
care n-are nicio legătură cu pietrele
aud o pasăre cum merge mărunt prin pod
se lovește nebună de sticle și mâine la fel

de-o oră mă uit cum înoată un pui de cățel
curentul îl trage mereu înapoi până-n ultima clipă
când casele încep să-și aprindă luminile și-atunci
în liniștea aceea
mă opresc în ceva din care hainele
continuă să fluture ca-n aer