poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-11-30 | |
Ne-am întâlnit pe Facebook, la-nceput -
Am apăsat întâmplător un Yes- Și-ncet-încet, apoi, ne-am cunoscut Scriindu-ne pe e-mail și pe Mess. O tot curtam discret, privindu-i poza - Cam douăzeci de ani, drăguță foc - Avea un nickname chiar simpatic, Roza Și nu făcea greșeli în scris, deloc. Am căutat pe Google despre ea, Dar Roze am găsit mai mult de-o sută Și m-am gândit apoi așa, că prea E tânără să fie cunoscută. Discretă și sensibilă mimoză, De mine n-a-ntrebat nimic, în veci, (Aveam pe Messenger, în loc de poză, Ceva cu o pisică-ntr-un ghiveci). Scria și literar, avea talent Și-n scurtă vreme m-am simțit vrăjit, O căutam mereu mai des, atent La orice gând de-al ei mărturisit. Din Youtube îi luam mereu rețete De hrană vegetală, fără e-uri, Îi comprimam cu winrar operete, Îi trimiteam, cu Forward, pps-uri, Pe skype mi-ar fi plăcut s-o pot vedea, Dar calcu ei e vechi și n-are cam, E Pentium 3 din nouăze-ș-ceva (Să nu vorbim de hard disk sau de RAM). Atâtea pasiuni aveam comune, Deci nu mă mir că m-am îndrăgostit Și-n mod firesc am început a-i spune Că vreau s-o văd la față, negreșit. S-a tot codit un timp, băgând pretexte, Că stă departe, dincolo de Jii, Dar am contracarat, că și eu, texte Când trebuie să spun, să mi te ții! Mi-a spus că stă cu sora ei mai mică În casa părintească - sunt orfane - Că pot să stau la ele, dar li-i frică Să nu și-audă bârfe grosolane. I-am replicat că mergem la hotel, Că aranjez să fie totul bine, C-o să purtăm discuții, fel de fel, Apoi o iau definitiv la mine. Ne-am întâlnit în parc. Am stabilit Să aibă-n mâna dreaptă poșețica, Și-am constatat, departe, c-a venit Sau poate-o trimisese pe bunica. Am zis un bună ziua ezitant, Că amintea - destul de va- cu poza, Am evitat cam greu să par distant Și-atunci mi-a-ntins o mână: Eu sunt Roza. M-am clătinat o clipă, dar, bărbat - Prin câte-n viață, Doamne, am trecut!- Am strâns din dinți și m-am echilibrat Și am avut puterea s-o sărut. A sesizat cam ce-i în mintea mea Și că mi-e gândul la fotografie Și mi-a mărturisit că o avea Din anii șaptezeci, din studenție. Acu eu sunt fair play și de cuvânt, Așa am fost mereu, de când mă știu, Odată ce-am promis ceva, e sfânt: Suntem la mine,-n clipa când vă scriu. Și, nu zic vorbă mare, dar, mai știi? Vom fi-mpreună, tot aici, pe veci; Atâta sper: că n-o să vrea copii, Că am și eu o vârstă. Șaptezeci.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate