frunzele aproape au fost înghțite de iarnă
doar unele mai scrâșnesc sub tălpi
port bocanci de-asta multe țipă cu glasurile lor
de vrăbii
altele se revoltă și mi se încurcă în păr
vor să mă certe dar am crescut
nu mă pot ajunge
văd oameni care încă mai cred în povești cu vrăjitoare fac ruguri
trupurile palide ard
copii murdari se apropie cu mâinile se încălzesc
frigul nu are milă de ei și nici ei nu au de frunze
este circuitul vieții îmi explică un bătrân
barba lui e un morman de zăpadă
în care îmi ascund fața

tu
oprește-te din mers din respirat din vorbit aiurea
oprește-te din urât invidiat judecat
învață sacrificiul învața dăruirea
doar omule
fii puțin nebun uneori.