Mi-ai dat , iubito, al rănilor răsfăț,
De știu ce-nseamnă acuma să te doară
Și cu săgeata morții la subsuoară
De-o viață-ntreagă a muri învăț!

Așa, singurătatea-i mai ușoară.
Când viermele, tovarăș șugubăț
Își va chema toți frații la ospăț,
Eu voi uita de cum arată-afară.

Pe tine însă nu te pot uita!
De-ar fi să uit, tu să-mi trimiți misivă,
Că sufletu-mi rămâne-va-n derivă,
La fel cum e năierul fără stea.

Iar silueta-ți, umbră pe perdea,
Va fi în veci icoana mea votivă.