Pleoape grele îmi atârnă, somn de care nu mai scap.
Obositele cuvinte ma îmbie să le tac.
Gânduri grele’-mpotmolite se înghesuie în cap,
Se învârt fără vreo noimă și mă bântuie buimac.

Dimineața mă trezește ca o poartă spre coșmar,
Spre infernul ce ia formă și ființă în real
Unde eu mai sunt acum doar un gând și-un avatar
Ce nu poate să mai creadă-n viitor și ideal.

Mă trezesc iarăși real, iarăși trist și iarăși singur...
În coșmarul ce începe, tu plecată ești demult
Eu rămas dintotdeauna, fără însă a fi sigur
Ce mister te-a alungat, prin ce căi, cu ce indult...

În momentul de trezire, de trezire fără tine
Am o clipă, doar o clipă când te cat în așternut
Zeci de ani , într-o secundă , se usucă iar în mine
Și-mi reiau freamătul zilnic, fără sens și conținut.