poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-11-02 | |
Mă uit la mine ca la televizor
alb-negru văd cum îmi trec oameni prin viață, cum pleacă din mine fără priviri înapoi. Așa, dragilor, grăbiți-vă, cărați-vă până la capătul lumii! Unde mama zmeilor vă duceți cu toții și cât de departe de inima-aceasta credeți c-o s-ajungeți? Aveți grijă să nu vă uitați pălăria, mănușile, năravurile, umbrela... și neapărat puneți-vă două fulare la gât! Înfofoliților! Înzorzonaților! Dacă tot plecați, plecați mai repede, mai credibil, mai... ireversibil! Rupeți mai hotărât cu cleștele înroșit ceea ce vi se cuvine, luați-vă colțul vostru de inimă! Închideți poarta! Trântiți-o tare, cu zgomot, cu aplomb. Dacă tot plecați, faceți-o măcar temeinic și definitiv, nu-mi lăsați regrete siropoase, doruri, promisiuni de revedere la sfântu-așteaptă, luați-vă mărunțișul de viață prin buzunare și duceți-vă învârtindu-vă! Ce-aveți? De ce șovăiți? Hai mai repede, e ora stingerii sentimentelor second-hand! Cine are nevoie de jumătățile voastre de iubire, de jumătățile voastre de trădare? Valea, când zic! Eu mai rămân în acest noiembrie incomod să vă număr pașii apăsați pe inimă. Să nu-mi scrieți! Toate cuvintele omenirii nu fac nici cât o singură plecare...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate