Lângă poarta de fier străjuită cu gratii poleite în aur,
lângă umbra unui pom înverzit, dar fără roadă,
sta desenat și bolnav în praful încins, ca un balaur,
ros de patimi, de păcate și fierbând în strânsa obadă
blestematul câine al cetății plin de bube și de uitare...
Cel cu numele Lazăr. Ajută-l Doamne până nu moare!

Asculta cum viori și orgi încântau palatul de piatră.
Cei care se bucurau de mese alese și băuturi fine
Purtau fracuri negre și cămăși cu papion de serată.
Intrau pe poarta imensă aduși în calești anonime
trase de cai parfumați și împodobiți cu strasuri alese
din stele veniți sau din depărtări de el neînțelese.

Tuturor le purta teamă și un gând pios de respect.
Nimic nu le lipsea unor astfel de oameni aleși.
Își spunea: pentru mine nimic nu mai aștept,
Domnul celui ce are dă, cu celălalt dă mereu greș.
Singura alinare îi erau câinii sătui ai bogatului
ce se lăsau mângâiați de mâna aspră-a săracului.

Și-ar fi dorit firimitură de os, fără gust să-i fi dat
bogatul din curtea largă cu pomi plini de muguri…
Un colț de pâine uscat care în balta din drum înmuiat
i-ar fi părut binecuvântată… și o mână de struguri…
În gura sa, numai gândind, vedea pomii raiului vii
întinzându-i poame coapte născându-se din stihii.

Sătul de a umbrei alinare ce o purta mirosul crud
din palatele acestui bogat nemilostiv, mulțumea
lui Dumnezeu, deși ruga sa era ruga unui om surd,
Mut care aduna durerea ca în cer lumina o stea.
Astfel, s-a stins fără urmă Lazăr și a pierit neștiut
Doar numele său a rămas. Bogatul și azi e necunoscut...

Doi bogați avem în această poveste, spun sfinții.
Unul plin de averi și prieteni, de aur și-argint,
Celălalt este plin de suferință, rugăciuni și părinții
Mărturisesc pentru el că ar fi pentru Rai oropsit.
De-l vedea-va bogatul la loc luminat, cu verdeață
îi va cere pentru frații săi să dăruiască apă și viață.

Atunci va fi scrâșnire de dinți și un vierme va roade,
Ca întunericul ziua ce stă să se plece în noapte,
Numai dorința bogatului din adâncuri sloboade
Chemare lui Lazăr să spună fraților ce-i sunt departe:
”Raiul nu este bucurie, rude, prieteni și vise!...
Ci este poarta de fier al unor alte palate promise.”