nesomnul este cel care îmi îmbrățișează tristețea
doar în fața sa mă spovedesc sincer
el îmi știe dorul și freneziile
iar înainte am numai zilele de mâine
ca un refugiu prelung
de la ce mă doare mai rău

trecutul se întrerupe singur
din mersul său cu spatele
printr-un dormitor cunoscut

mă leagă de nenumărate clipe necurate
trasate în linii frânte pe pielea unei femei
pe care nu mi-o amintesc prea bine

sunt bărbatul care nu își mai recunoaște muza
încerc să adorm în mijlocul patului dar
la marginea unei atingeri mai vechi

mă las deseori sărutat de altele
însă nu pentru că mi-e frică
să îmi retrăiesc iubirile

ele au fost mereu prea mari în ochii mei
deseori le storceam sucul într-o jumătate de pahar și îl beam
din alte guri corectate cu ruj

am buze în loc de pupile și gust nesomn cu paiul
de pe obrajii celor ce plâng în locul meu
nimeni nu vine să vă salveze mi-e foame de voi

diminețile îmi oferă xanax la prima oră
oboseala mă violează în ceafă ca o palmă dată de tata

soarele înjunghie la nimereală printre jaluzele
urlă cu mâinile tăiate de luna octombrie
iar liniștea care se furișa la mine
cu o batistă înmuiată în cloroform
hibernează în cine știe ce pernă

n-am închis un ochi
casc

**
verdele sufletului se ofilește
când calc pe alei
cât de lucid mă urmărește trotuarul
cu ură

îmi renumără pașii spre locul
în care aș vrea să te întâlnesc azi
măcar azi când am plecat să te uit

cred că te văd ascunsă în fiecare femeie
care mă dezbracă din priviri pe stradă
și totuși nu ești tu

cine ești tu
de fapt?

una de mi-a mâzgălit prin ticuri