sunt biciul care mi se-nfige-n piele
autoflagelarea-i necesară
ca inima în iaduri să nu sară
și sunt și jocul cel păgîn de iele.
sub mine multe rosturi se surpară
în ceasu-n care am crezut în stele
și sufletul trăiește în atele
sunt tot ce-a vrut Divinul să dispară.

mai cred în Dumnezeu cîteodată
dar cu o suferință-n toamnă pală
și cu-ntrebarea veșnică, săpată,
de ce-i nevoie de atîta fală
și de mă-nșel tot sunt fără de pată,
păcatele un înger mi le spală.