cada se umple încet
va fi bine îmi spun
în timp ce privesc umbra cu neîncredere
tot mai ștearsă
tot mai tulbure
ca apa din care iese acum o pasăre argintie
se înalță în spirale
crește
începe a vorbi
despre lumini albe în nopți polare
despre împăcare
despre tine
e frig
ca în seara aceea
și tremur
unde erai înaripato când cerul se umplea de alge
și ouă negre cădeau din nori
când el pleca după steaua nordului
mâinile se încleștează pe gâtul ei lung și rece
inima se zbate ca un pește
deodată îi simt ghearele înfipte în spate
mă ridică deasupra lucrurilor
zice acum zboară
dar sângele deturnează mersul timpului
și cad
ca un ghem în destrămare
prin aburii roșii
o fetiță în rochie cu buline
scapă balonul din mână și plânge
cade
sub tălpi se desface o apă
văd lumina pentru prima dată
dar firul se rupe
și cad
pe gresia udă
deasupra becul pâlpâie nervos

nopți înecate în lumina ecranului
mesaje în sticlă trimise unui călător rătăcit pe mări înghețate
ochiul de cristal al lumii clipește tot mai repede
tastez până iese sânge din clape
pleoapa se zbate în pânza de cabluri
cabluri vii trecând prin mine
tuburile de perfuzie prin care picură viață
parfumul florii de portocal
nisipul cald
pulsul într-un trecător
sunetul alarmei într-o cameră goală

încă o dimineață
privesc oamenii pe fereastră
mereu aceiași
încremeniți în timp ca într-un cub de gheață
iată fata cu rochii vaporoase și eșarfe colorate
o artistă care lucrează într-un club de noapte
și bătrâna care își plimbă cățelul
soțul i-a murit de inimă
în curând se împlinesc șapte ani
oare câți oameni vor muri azi în spitalul de peste drum
câți metri or fi până jos
și pe nesimțite alunec în ceașcă
lucrurile devin lichide
mă dizolv încet
pata se întinde pe perdea

și dacă ai apărea acum la ușă
te-aș alunga ca pe o nălucă
aș zice bărbatul meu s-a pierdut într-un urs alb
în fiecare seară îmi trimite o lebădă de zăpadă
iar de voi pune degetul
și voi simți în pieptul tău o crevasă având forma mea
atunci voi crede
sau doar te-aș chema la un ceai de iasomie