am ajuns în parc;
e frig și plouă.
am mai venit odată,dar
era cald, era soare.
și atunci ca și acum, stau
lângă un mormânt
și aceeași idee port în gând.

mi se pare cunoscut
să stau pe gânduri lângă un mormânt
și parcă-mi vine-n minte
că eu sunt cel înhumat.
numele Iosif să-l fi avut și eu cândva?
nu înțeleg de ce
m-am oprit, tocmai în Brașov,
la un mormânt.

și îmi amintesc că trăiesc.
e frig, simt și-n oase.
iar în creier curg șoapte,
vorbe luate la-ntâmplare.
cică doi și cu doi,
fac patru. nici mai mult,
nici mai puțin.
morții cu morții și vii cu vii…
dar ce rost are, dacă eu
n-am aflat când trăiesc,
acum sau în trecut? vorbesc,
gandesc… vorbesc acum,
acum tac, penru vecie.

e aproape patru și jumătate
și se intră la biserică.