În balta’n care dinspre mal se țese trestie stufoasă
Sub nuferii fără de flori, crescând din apa uleioasă
Cu gât de știucă, bot de somn un răpitor se îneca,
În balta care o iubise, da’ unde nimeni nu-l plăcea

La batrânețe i se pare că este-n lac atât de singur
De peștii mici ce îi devora i-e teama și nu este sigur
Dacă aceștia-l vor ierta și-l vor primi în apa lor
Văzându-l că acum regretă, acum se-neacă și-i e dor

Urca inert cu burta’n sus spre soarele ce-o să-l omoare
Urcatul lui atât de singur îl mistuiește și îl doare
Cât și-ar dori să fie iar un peștișor ieșit din icră
Să – și moaie solzii în formare în apa clară ca o sticlă

Și forfota care a respins-o când s-a facut un răpitor
Continuă nestingherită fără să știe cât i-e dor
De peștii mici dar delicați pe care astăzi îi dorește
În clipa judecății sale când toată balta’l părăsește ….