poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-10-03 | |
Sunt datoare unui oarecare cu o viață sau mie cu o moarte.
M-așteaptă viori ude, scârțâind cu ecou, degete ce se iubesc în podul palmei și-apoi se-nșală fără prejudecăți, clipocind pe clape de orgă hidraulică Chicotește strident când fulgere în călduri violează umbre orfane. Privește-n sus, înger cu gravitație-nverșunată, să vezi cum calci în picioare cerul ca pe-o oglindă cu reflexii proprii! Fântâna-i ancorată-n mâl marin cu valuri însorite, în falduri auriu-chicios; e seacă și adâncă și dinăuntru țipă Dumnezeu că-i ard veșmintele și se îneacă pe uscat. Îl văd cu ochii-nchiși ca pe un om al peșterii ce mă orbește cu merele de aur „Măi, Prâslea!” și scuipă boabe de salivă sau de lavă Uită-te-n sus, demon umplut cu heliu, să vezi cașmirul verde cum căptușește pielea buricului zbârcită! Te calcă Pământul în picioare goale *** Îmi plac porțile ruginite de mult, de jos până sus și invers și cântând din țâțâni și-nchise după mine și-mi plac statuile cu ochii albi, cu febră, forme voluptoase și îmbrăcate-n neglijeu de pânză de păianjen și bălți și buruieni înalte și mese rotunde crescute din pământ maturizate-n piatră hățișuri crude și flori neînflorite, copaci înalți și răcănei cu gușă și nuferi egoiști ca bube de adolescent numai să-i storci de răutate să bei și să te-mpiedici ca o rață pe treptele de marmură plămânii să n-aibă timp să mai clipească umiditatea din branhiile pereților. În marea sală cu tavanul spart, să plouă cu ecou prin candelabru și să se piardă cu preludiu într-o fântân-arteziană. Dumnezeu e pe Stop. Îngeri înaripați ultraflexibil valsează-ntorși pe dos; se dau de ceasul vieții cu frunțile lipite de draci gonflabili, se nasc pe capete și mor pe gânduri când eu uit cheia-n ușă. *** Să cânte vântul în orchestră, să-l pun la vechea orgă cariată și să-l înec între cearșafuri și să tușească muzică și-o notă discordantă-n cheia „Soul” că l-am închis pe Dumnezeu în propria casă și am visat că uit să mor.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate