Frunzele cad in padurile reci
Cad anevoie rotindu-se mute,
Fosnesc abatute cazind pe poteci
Fosnesc intr-un stigat al zilelor duse.

Cad si tot cad mingiiate de vint
Primindu-si sentinta ce nu este scrisa,
La capat de an, in zilele reci
Se dau iar batute,... se lasa invinse.

O alta toamna isi biciuie frunza
Sosita mereu enervant de firesc,
Cu treburi venita, sa-mprastie ceata
Sa-si scuture stropi de ploaie cei reci.

Tot ce-i afara te-ndeamna la plinset
Totul e gol, totul e stins,
Toamna ne-aduce tacere in suflet
Si o durere de nepatruns.

E prima toamna departe de tine
Sint ca o frunza ce cade absent,
Si de n-as sti ca ti-e gindul la mine
Nu as mai sti ce inseamna prezent.

O alta toamna-si revarsa trufia
Cu-acelasi tupeu, ea matura tot,
Ca un stapin ce-si stringe simbria
Fara de mila din orisice lot.

Asa v-a veni de acum cit mai sintem
Mereu ne va fi doar prilej de nesomn,
Mereu ne va fi un noian de aduceri aminte
De ce am avut si am vrea sa avem.

Nu pot vreodat sa ma cert eu cu toamna
Ea mi te-a dat, cu ceata sosind,
Nu pot vreodat sa ma cert eu cu toamna
Ea ne-a invatat pe-amindoi sa iubim.

E noapte acum si gindul mi-l scriu
Prin amintiri tot cutreier cu tine,
Sint linistit ,ca-n suflet eu stiu
Ca tu imi vei fi, mereu linga mine.