port în mine poemul care nu s-a scris
ca pe-un rug funerar în care mă arunc cu brațele desfăcute
pedeapsa capitală pentru toate gândurile neterminate
serile lungi în care mă-nfășor în dragostea ta
ca într-o rimă albă
îmbrac stelele în cămașă de noapte
sunt mici părți care ne lipsesc
microorganisme devotate tăcerii

viața intră în joc și împart cărțile
ca o injecție letală pe care mi-o administrez din principiu
a nu știu câta oară

îmi spun că moartea e o incizie
făcută pe-ntuneric de un călugăr orb