poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-09-26 | | Nu privi înapoi, îmi spuneam în timp ce-mi luam rămas bun de la ai mei. M-așterneam la drum după aceea înspre celălalt capăt de noapte, străbăteam orașul pustiu, el își croia cale prin deșertul din mine, fiecare din noi fiind însoțit de rătăciții și-ntârziații săi de elită. Din când în când, ne cercetam reciproc fața nevăzută până-ajungeam să ne repetăm unul celuilalt până la saturație: Nu privi înapoi, vine o vreme când nu mai avem ochi să ne vedem, nici urechi să ne-ascultăm, vine o vreme, prietene, când nu mai avem nimic să ne spunem. În ăst timp troleibuzul vuia, tăcerea își ascuțea colții în mine și o femeie cu bube-mi surâdea de sub masca de farduri, cu mâna întinsă implorându-mă să-i plătesc, în numele umanității, prețul unui bilet pentru călătoria mea sprâncenată. * * * Coboram treptele unui pasaj, urcam după o scară din subteran către ceruri, treceam de mână cu amintirea pe sub luminițele lui Moș Crăciun; mă lăsam pe sub ele purtat de propria umbră-n spinare, tot așa cum odinioară un copil printre vise purtat se lăsa de propriul său tată pe umeri; mă uitam înainte și vedeam cum sclipesc printre fulgii de nea, în întuneric, ochii unui demon – cât lumea de vechi. M-apropiam de răscruce, atunci când l-am zărit. Se zbătea pe trotuar într-o baltă de sânge. Nu era decât un pui de cățea. Pe cealaltă parte se agita, nerăbdătoare să traverseze strada, o haită. Între mine și ea zburau mașini încolo și-ncoace, vuiau ape tulburi, în timp ce tăcerea – un lup bătrân – își ascuțea în pieptul meu ghearele, gata de bătaie. Ajuns în dreptul gării, o cotisem la dreapta, în spatele meu semaforul se făcuse verde, haita o rupse la goană, pregătită să rupă din țânc, pregătită să rupă din propriul său trup; eu treceam netulburat cu geanta pe umăr printre țipete de carne sfâșiată, printre ecouri de sărbătoare, pe sub luminițele lui Moș Crăciun, pe sub felinare; umbra se-apropia cu pași repezi de mine, gata să mă ajungă din urmă, să mă depășească și să mă doboare cu ușurința vântoasei care smulge frunzele din crengi, crengile din arbori, arborii din rădăcini, rădăcinile din pământ, pământul de sub picioare… Nu privi înapoi, îmi spuneam, s-o vezi pe moarte cum te înghite cu ochii, pleoape cu dinți scrâșnesc de foame și frig în inima acestei nopți de ianuarie…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate