lucrurile nu au mers niciodată mai departe
masa mică din odaia de la etaj
câteva boabe de cafea și cercuri de tutun
pe care le aprindem și le fumăm împreună

poștașul vine rar
întotdeauna cu un cui și o scândură
în care răstignește pensia ca pe un martir
apoi ne așezăm în genunchi
și mâncăm o lună fără să clipim
iubirea nu a fost niciodată mai datoare democrației

ne-am rugat să avem gardul nostru
partea noastră de umbră colțul ăla de pâine
unde omul trăiește și moare
de câte ori are chef
însă

de la un timp nu mai trece nimeni pe aici
doar linia de telefon și autostrada bucurești-pitești