trec vânturi prin sânge
păsările ciugulesc timpul
toamna coboară prin frunze
colorează coloanele sufletului
cu triste îmbrătișări

pietrele respiră în striații
aerul umed de ploi
zidurile cu detalii baroce
din piețele vieții cotidiene
cheamă lumina între îngeri
noaptea fuge speriată
ca un soldat în tranșee
și cheamă norocul
să tragă de sforile asfințitului
intrarea în tăcere

crucea catedralei sparge norii
nici o ploaie nu va mai cerne iluzii