Ea a murit. În suflet aspru plouă
La sinucideri îmi e doară gândul
Ca până-n iarnă să nu-mi aștept rândul
Să ningă pe mormintele-amândouă.

Acest aspect morbid la punct punându-l
N-am timp să număr boabele de rouă.
Când dusă-i, ce ne mai rămâne nouă
Decât pe mort să îl cinstim urmându-l...

Îmi voi clădi din lemnul cel de salcă
Adânc, în tina neagră, adăpost.
Aprinde-voi spre a vedea o faclă

Părerile de rău n-au nici un rost.
Mă voi întinde ca în pat în raclă
Voi fi și eu acela care-a fost.