Când mă iscă zâmbetul său
Firescul inocent curge cu miere,
Când sunt rostită prin gânguritul desenând
Prima buclă pe hârtie,
Răvașele de la fiecare colț de inimă
ÃŽmi prind infinitul din landou...

Când grija mă cheamă mișelește,
Pe aripi pandorice de paranoia
Când dorul mă calcă lin în picioare,
Bâlbâindu-mă amărui cu pavajul,
Doar iubirea mă nemărginește,
Zburându-mă-n litere caligrafice...

Când soarele e cea mai scurtă rază,
ÃŽn durerea ce mi se scurge prea lung,
Când liniștea nu-mi poate fi de pază,
În aglomerația propozițiilor secundare
Mi-ajung ochii lui...

Atunci iubirea se teme să nu fie
Și mă privește.