Cristale de rouă clatină frunza
În dimineața aceasta eternă
Și raze grăiesc și luna e ternă
Rosti pe deplin n-o poate nici buza.

Și umbra nopții lăsată-i în bernă
Căci stelele pier, uitată li-i spuza
Păcatului răsăritul i-i scuza
Renașterea o privesc din tavernă.

Uitat de toți, beau matinal o vodcă
Mă-ncântă soarele cu-a lui arsură
Ce nu-l supune nici o vorbă doctă.

În ochii mei port totuși o fisură
Nu văd fidel, urcat pe-a țuicii lotcă
Călătoresc, dar fără de măsură.